FRAUDA LA BACALAUREAT, ISJ VRANCEA. 4 ACHITARI, 13 CONDAMNARI - CA Galati, decizia nr. 225/A/19.03.2014: "Se constata ca exista o singura proba indirecta, convorbirile dintre inculpatii (...), dar si in acestea referirile sunt vagi si, oricum, in lipsa altor probe cu care sa se coroboreze, primirea efectiva a banilor si oferirea mai departe de catre inculpata profesorilor examinatori nu este dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila"
Data: 05 August 2015, 18:24 | autor: C.G. | 0 comentarii | 2284 afisari
Prin decizia penala nr. 225/A/19.03.2014, Curtea de Apel Galati-Sectia penala si pentru cauze cu minori a dispus condamnarea la pedepse de pana la 3 ani de inchisoare cu suspendare a 12 profesori, inspectori scolari si directori ai unor unitati de invatamant din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Vrancea, precum si a primarului unei comune din acelasi judet, intr-un dosar privind fraudarea examenului de bacalaureat. Alti patru inculpati au fost achitati.
Prin sentinta penala nr. 248/12.11.2012, Tribunalul Vrancea i-a condamnat pe 15 dintre cei 18 inculpati trimisi in judecata in dosarul nr. 4542/91/2011, la pedepse de pana la 6 ani de inchisoare, dispunand achitarea celorlalti trei inculpati.
Instanta de control judiciar a desfiintat, in parte, sentinta instantei de fond si a dispus achitarea a inca unui inculpat - condamnat in prima instanta - si incetarea procesului penal fata de un altul, ca urmare a intervenirii decesului, precum si reducerea pedepselor fata de restul celor 13 inculpati: „Se constata ca exista o singura proba indirecta, convorbirile dintre inculpatii S.F. si A.A.S., F.I., dar si in acestea referirile sunt vagi si oricum, in lipsa altor probe cu care sa se coroboreze, primirea efectiva a banilor si oferirea mai departe de catre inculpata profesorilor examinatori pentru ca acestia sa nu isi indeplineasca atributiile de serviciu, nu este dovedita dincolo de orice indoiala rezonabila. (...) Referitor la criticile inculpatelor O.F., L.R. si M.V. vizand temeiul de drept in baza caruia s-a dispus achitarea, Curtea constata ca in cauza nu se impunea retinerea cazului (...) - fapta nu exista - intrucat acesta vizeaza imprejurarea in care aspectele mai sus analizate ar fi fost cu totul si cu totul lipsite de suport probator si niciuna dintre fapte nu s-ar fi petrecut in realitate. Ori, in speta, probele releva existenta unor fapte legate de demersuri efectuate pentru influentarea unor examene (...) insa aceste probe nu sunt suficiente pentru inlaturarea dubiilor privind comiterea infractiunilor de coruptie”.
Decizia nr. 225/A/19.03.2014. Curtea de Apel Galati-Sectia penala si pentru cauze cu minori
pres. Marcian Marius ISTRATE
jud. Florin MELEACA
Obiectul dosarului: infractiuni de coruptie (Legea nr. 78/2000).
Faptele deduse judecatii: luarea de mita – art. 254 alin. (1) CP 1969 combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) CP 1969; darea de mita – art. 255 alin. (1) CP 1969; traficul de influenta – art. 257 alin. (1) combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) CP 1969; asocierea pentru savarsirea de infractiuni de coruptie – art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 323 alin. (1) CP 1969; cumpararea de influenta – art. 6/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; folosirea, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii – art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) CP 1969; folosirea influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite – art. 13 din Legea nr. 78/2000.
Solutia: „Admite apelurile (...) Desfiinteaza in parte, sentinta penala nr. 248/12.11.2013 a Tribunalului Vrancea si in rejudecare:
1. Descontopeste pedeapsa rezultanta de 6 ani inchisoare aplicata inculpatei AAS. Reduce pedepsele aplicate (...) stabilind pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare (...) dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei.
2. Descontopeste pedeapsa rezultanta de 4 ani inchisoare aplicata inculpatei MN. Reduce de la 4 ani inchisoare la 3 ani inchisoare pedeapsa aplicata inculpatei trafic de influenta; mentine pedepsele de 3 ani inchisoare luare de mita si dare de mita si pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 6/1 alin.1 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) CP din 1969, contopeste pedepsele aplicate inculpatei MN stabilind pedeapsa rezultanta de 3 ani inchisoare, dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei.
3. Reduce de la 3 ani inchisoare la 2 ani si 6 luni inchisoare pedeapsa aplicata inculpatei SA pentru trafic de influenta. Mentine dispozitiile privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
4. Condamna pe inculpat la o pedeapsa de 2 ani si 4 luni inchisoare pentru trafic de influenta. Inlatura pedeapsa accesorie aplicata inculpatului. Mentine dispozitiile privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
5. Condamna pe inculpata BM la o pedeapsa de 1 an inchisoare pentru trafic de influenta. Mentine dispozitiile privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
6. Condamna pe inculpatul BI la o pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru trafic de influenta. Mentine dispozitiile privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
7. Reduce pedeapsa aplicata inculpatului ZM pentru infractiunea de trafic de influenta, de la 3 ani inchisoare la 1 an inchisoare. Mentine dispozitiile privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
8. Reduce pedeapsa aplicata inculpatului BI, de la 3 ani inchisoare la 1 an inchisoare. Mentine dispozitiile privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
9. Reduce pedeapsa aplicata inculpatului AD, de la 2 ani inchisoare la 1 an inchisoare. Mentine dispozitiile privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
10. Reduce pedepsele aplicate inculpatului ZV, de la cate 3 ani inchisoare la cate 1 an inchisoare. Contopeste pedepsele aplicate inculpatului, stabilind pedeapsa rezultanta de 1 an inchisoare. Mentine dispozitiile privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
11. Inceteaza procesul penal fata de inculpatul PI.
12. Reduce pedepsele aplicate inculpatei ADO (...) contopeste pedepsele aplicate stabilind pedeapsa rezultanta de 1 an inchisoare. Mentine dispozitiile privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
13. Reduce pedeapsa aplicata inculpatei ST, de la 2 ani inchisoare la 1 an inchisoare. Mentine dispozitiile privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
14. Reduce pedeapsa aplicata inculpatei RM, de la 3 ani inchisoare la 1 an si 6 luni inchisoare. Mentine dispozitiile privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei.
15. Achita pe inculpata PD pentru trafic de influenta.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate. Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatele OF, LR si MV impotriva sentintei penale nr. 248/12.11.2013 a Tribunalului Vrancea. Definitiva”.
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii