DOSARUL ROMPETROL - CAB, decizia nr. 1156/A/07.10.2014: "Interceptarea convorbirilor telefonice efectuate in baza art. 13 din Legea 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei nu poate fi privita de Curte ca un mijloc de proba nelegal obtinut cu consecinta ca proba nu poate fi folosita in procesul penal"; "solutia instantei civile, potrivit art. 28 Cpp, nu poate avea nici un efect in fata instantei penale"
Data: 18 June 2015, 18:04 | autor: C.G. | 0 comentarii | 3336 afisari
Prin decizia nr. 1156/A/07.10.2014, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a I-a penala, desfiintand sentinta de achitare a Tribunalului Bucuresti, a dispus condamnarea celor 11 inculpati din dosarul „Rompetrol” la pedepse de pana la 6 ani inchisoare.
Printre persoanele trimise in judecata in acest dosar se numara fostul senator Sorin Rosca Stanescu, care a primit pedeapsa de doi ani de inchisoare pentru utilizarea informatiei privilegiate si constituirea unui grup infractional organizat, si omul de afaceri Dinu Patriciu, decedat cu doua luni inainte de pronuntarea instantei.
Instanta de control judiciar a retinut ca probe interceptarile obtinute de Serviciul Roman de Informatii, desi Dinu Patriciu obtinuse castig de cauza in procesul civil – in fata Tribunalului Bucuresti, a Curtii de Apel Bucuresti si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie –, iar hotararile respectivelor instante, invocand jurisprudenta CEDO in materie, au statuat ca in perioada 2003-2004 omul de afaceri a fost ascultat nelegal de SRI, in baza unui mandat de siguranta nationala.
Decizia nr. 1156/A/07.10.2014. Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I penala
Pres. Cristina Carmen CRAIU
Jud. Mihaela NITA
Obiectul dosarului: infractiuni la legea privind piata de capital (Legea nr. 297/2004).
Faptele deduse judecatii: manipularea pietei de capital - art. 26 Cod penal 1969; utilizarea informatiei privilegiate - art. 245 alin. (1) teza I din Legea nr.297/2004; delapidarea - art. 295 Cod penal; spalarea de bani - art. 29 din Legea nr. 656/2002; constituirea unui grup infractional organizat - art. 367 Cod penal; favorizarea infractorului - art. 264 Cod penal 1969.
Solutia: Admite apelurile declarate de PICCJ-DIICOT-Structura Centrala si partea civila Ministerul Finantelor Publice impotriva sentintei penale nr. 726 din data de 28.08.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia I Penala in dosarul nr. 30041.01/3/2006*.
Desfiinteaza sentinta penala atacata si rejudeca. Dispune condamnarea inculpatilor Sorin Rosca Stanescu, Sorin Pantis, Petrica Grama, Claudiu Simulescu, Florin Iulian Anghel si Alexandru Bucsa la pedepse cuprinse intre 2,4 si 6 ani de inchisoare cu executare, si a inculpatilor Paul Miclaus, Victor Eros, Irina Popovici, Gabriela Anghelache si Cerasela Rus la pedepse cuprinse intre 2 si 3 ani de inchisoare cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei, iar fata de inculpatul Dinu Patriciu constata incetarea procesului penal ca urmare a intervenirii decesului. (...) Definitiva.
Cititi si:
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii