DECIZIA nr. 712/2014 – CCR a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 211-217 CPP (controlul judiciar, controlul judiciar pe cautiune)
Data: 15 June 2015, 17:15 | autor: C.G. | 0 comentarii | 2934 afisari
In ziua de 4 decembrie 2014, Plenul Curtii Constitutionale a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 211-217 din Codul de procedura penala care reglementeaza masurile preventive ale controlului judiciar si ale controlului judiciar pe cautiune.
In urma deliberarilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constitutionala a decis:
1. Admite exceptia de neconstitutionalitate si constata ca prevederile art. 211-217 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, intrucat incalca art. 53 din Constitutie referitor la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale cu raportare la libertatea individuala (art. 23), la libera circulatie (art. 25) si la viata intima, familiala si privata (art. 26).
In pronuntarea acestei solutii, Curtea a constatat ca, desi noul Cod de procedura penala include printre masurile preventive controlul judiciar si controlul judiciar pe cautiune, nu prevede durata pentru care pot fi dispuse aceste masuri. Or, caracterul exceptional al masurilor preventive, care implica restrangerea exercitiului unor drepturi si libertati fundamentale, impune caracterul temporar, limitat in timp, al acestora. Prin urmare, Curtea a retinut ca normele de procedura penala care dau posibilitatea organelor judiciare de a dispune masurile preventive ale controlului judiciar si ale controlului judiciar pe cautiune pentru perioade nelimitate contravin exigentelor art. 53 din Constitutie.
Dispozitiile din Codul de procedura penala supuse controlului de constitutionalitate:
Art. 211 - Conditii generale
"(1) In cursul urmaririi penale, procurorul poate dispune luarea masurii controlului judiciar fata de inculpat, daca aceasta masura preventiva este necesara pentru realizarea scopului prevazut la art. 202 alin. (1).
(2) Judecatorul de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, in cursul judecatii, poate dispune luarea masurii controlului judiciar fata de inculpat, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1)".
Art. 212 - Luarea masurii controlului judiciar de catre procuror
"(1) Procurorul dispune citarea inculpatului aflat in stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat in stare de retinere.
(2) Inculpatului prezent i se aduc la cunostinta, de indata, in limba pe care o intelege, infractiunea de care este suspectat si motivele luarii masurii controlului judiciar.
(3) Masura controlului judiciar poate fi luata numai dupa audierea inculpatului, in prezenta avocatului ales ori numit din oficiu. Dispozitiile art. 209 alin. (6) - (9) se aplica in mod corespunzator.
(4) Procurorul dispune luarea masurii controlului judiciar prin ordonanta motivata, care se comunica inculpatului".
Art. 213 - Calea de atac impotriva masurii controlului judiciar dispuse de procuror
"(1) Impotriva ordonantei procurorului prin care s-a luat masura controlului judiciar, in termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plangere la judecatorul de drepturi si libertati de la instanta careia i-ar reveni competenta sa judece cauza in fond.
(2) Judecatorul de drepturi si libertati sesizat conform alin. (1) fixeaza termen de solutionare in camera de consiliu si dispune citarea inculpatului.
(3) Neprezentarea inculpatului nu impiedica judecatorul de drepturi si libertati sa dispuna asupra masurii luate de procuror.
(4) Judecatorul de drepturi si libertati il asculta pe inculpat atunci cand acesta este prezent.
(5) Asistenta juridica a inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii.
(6) Judecatorul de drepturi si libertati poate revoca masura, daca au fost incalcate dispozitiile legale care reglementeaza conditiile de luare a acesteia.
(7) Dosarul cauzei se restituie procurorului in termen de 48 de ore de la pronuntarea incheierii".
Art. 214 - Luarea masurii controlului judiciar de catre judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata
"(1) Judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata in fata careia se afla cauza poate dispune, prin incheiere, luarea masurii controlului judiciar fata de inculpat, la cererea motivata a procurorului sau din oficiu.
(2) Judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata sesizat potrivit alin. (1) dispune citarea inculpatului. Ascultarea inculpatului este obligatorie daca acesta se prezinta la termenul fixat.
(3) Prezenta avocatului inculpatului si participarea procurorului sunt obligatorii".
Art. 215 - Continutul controlului judiciar
"(1) Pe timpul cat se afla sub control judiciar, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele obligatii:
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala, la judecatorul de camera preliminara sau la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
b) sa informeze de indata organul judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuintei;
c) sa se prezinte la organul de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat.
(2) Organul judiciar care a dispus masura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, sa respecte una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
a) sa nu depaseasca o anumita limita teritoriala, fixata de organul judiciar, decat cu incuviintarea prealabila a acestuia;
b) sa nu se deplaseze in locuri anume stabilite de organul judiciar sau sa se deplaseze doar in locurile stabilite de acesta;
c) sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere;
d) sa nu revina in locuinta familiei, sa nu se apropie de persoana vatamata sau de membrii familiei acesteia, de alti participanti la comiterea infractiunii, de martori ori experti sau de alte persoane anume desemnate de organul judiciar si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;
e) sa nu exercite profesia, meseria sau sa nu desfasoare activitatea in exercitarea careia a savarsit fapta;
f) sa comunice periodic informatii relevante despre mijloacele sale de existenta;
g) sa se supuna unor masuri de control, ingrijire sau tratament medical, in special in scopul dezintoxicarii;
h) sa nu participe la manifestari sportive sau culturale ori la alte adunari publice;
i) sa nu conduca vehicule anume stabilite de organul judiciar;
j) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte arme;
k) sa nu emita cecuri.
(3) In cuprinsul actului prin care se dispune luarea masurii controlului judiciar sunt prevazute in mod expres obligatiile pe care inculpatul trebuie sa le respecte pe durata acestuia si i se atrage atentia ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a obligatiilor care ii revin, masura controlului judiciar se poate inlocui cu masura arestului la domiciliu sau masura arestarii preventive.
(4) Supravegherea respectarii de catre inculpat a obligatiilor care ii revin pe durata controlului judiciar se realizeaza de catre institutia, organul sau autoritatea anume desemnate de organul judiciar care a dispus masura, in conditiile legii.
(5) Daca, in cadrul obligatiei prevazute la alin. (2) lit. a), s-a impus inculpatului interdictia de a parasi tara sau o anumita localitate, cate o copie a ordonantei procurorului ori, dupa caz, a incheierii se comunica, in ziua emiterii ordonantei sau a pronuntarii incheierii, inculpatului, unitatii de politie in a carei circumscriptie locuieste, precum si celei in a carei circumscriptie are interdictia de a se afla acesta, serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor, Politiei de Frontiera Romane si Inspectoratului General pentru Imigrari, in situatia celui care nu este cetatean roman, in vederea asigurarii respectarii de catre inculpat a obligatiei care ii revine. Organele in drept dispun darea inculpatului in consemn la punctele de trecere a frontierei.
(6) Institutia, organul sau autoritatea prevazute la alin. (4) verifica periodic respectarea obligatiilor de catre inculpat, iar in cazul in care constata incalcari ale acestora, sesizeaza de indata procurorul, in cursul urmaririi penale, judecatorul de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, in cursul judecatii.
(7) In cazul in care, pe durata masurii controlului judiciar, inculpatul incalca, cu rea-credinta, obligatiile care ii revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savarsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune inlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, in conditiile prevazute de lege.
(8) In cursul urmaririi penale, procurorul care a luat masura poate dispune, din oficiu sau la cererea motivata a inculpatului, prin ordonanta, impunerea unor noi obligatii pentru inculpat ori inlocuirea sau incetarea celor dispuse initial, daca apar motive temeinice care justifica aceasta, dupa audierea inculpatului.
(9) Dispozitiile alin. (8) se aplica in mod corespunzator si in procedura de camera preliminara sau in cursul judecatii, cand judecatorul de camera preliminara ori instanta de judecata dispune, prin incheiere, la cererea motivata a procurorului sau a inculpatului ori din oficiu, dupa audierea inculpatului.
(10) Abrogat
(11) Abrogat
(12) Abrogat
(13) Abrogat
(14) Abrogat
(15) Abrogat"
Art. 216 - Conditii generale
"(1) In cursul urmaririi penale, procurorul poate dispune luarea masurii controlului judiciar pe cautiune fata de inculpat, daca sunt intrunite conditiile prevazute la art. 223 alin. (1) si (2), luarea acestei masuri este suficienta pentru realizarea scopului prevazut la art. 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cautiune a carei valoare este stabilita de catre organul judiciar.
(2) Judecatorul de camera preliminara, in procedura de camera preliminara, sau instanta de judecata, in cursul judecatii, poate dispune luarea masurii controlului judiciar pe cautiune fata de inculpat, daca sunt indeplinite conditiile prevazute la alin. (1).
(3) Dispozitiile art. 212 - 215 se aplica in mod corespunzator".
Art. 217 - Continutul cautiunii
"(1) Consemnarea cautiunii se face pe numele inculpatului, prin depunerea unei sume de bani determinate la dispozitia organului judiciar ori prin constituirea unei garantii reale, mobiliare ori imobiliare, in limita unei sume de bani determinate, in favoarea aceluiasi organ judiciar.
(2) Valoarea cautiunii este de cel putin 1.000 lei si se determina in raport cu gravitatea acuzatiei aduse inculpatului, situatia materiala si obligatiile legale ale acestuia.
(3) Pe perioada masurii, inculpatul trebuie sa respecte obligatiile prevazute la art. 215 alin. (1) si i se poate impune respectarea uneia ori mai multora dintre obligatiile prevazute la art. 215 alin. (2). Dispozitiile art. 215 alin. (3) - (9) se aplica in mod corespunzator.
(4) Cautiunea garanteaza participarea inculpatului la procesul penal si respectarea de catre acesta a obligatiilor prevazute la alin. (3).
(5) Instanta de judecata dispune prin hotarare confiscarea cautiunii, daca masura controlului judiciar pe cautiune a fost inlocuita cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, pentru motivele prevazute la alin. (9).
(6) In celelalte cazuri, instanta de judecata, prin hotarare, dispune restituirea cautiunii.
(7) Dispozitiile alin. (5) si (6) se aplica in masura in care nu s-a dispus plata din cautiune, in ordinea urmatoare, a despagubirilor banesti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infractiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
(8) In cazul in care dispune o solutie de netrimitere in judecata, procurorul dispune si restituirea cautiunii.
(9) In cazul in care, pe durata masurii controlului judiciar pe cautiune, inculpatul incalca, cu rea-credinta, obligatiile care ii revin sau exista suspiciunea rezonabila ca a savarsit cu intentie o noua infractiune pentru care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa, judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata, la cererea motivata a procurorului ori din oficiu, poate dispune inlocuirea acestei masuri cu masura arestului la domiciliu sau a arestarii preventive, in conditiile prevazute de lege".
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii