DECIZIA nr. 64/2015 – CCR a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind, in numele membrilor de sindicat, si a constatat ca prevederile art. 86 alin. (6) teza I din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei sunt neconstitutionale, iar prevederile art. 86 alin. (6) teza a II-a din aceeasi lege sunt constitutionale in raport cu criticile formulate (dreptul la informare si consultare al angajatilor)
Data: 19 June 2015, 10:42 | autor: A.P. | 0 comentarii | 2052 afisari
In ziua de 24 februarie 2015, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art. 146 lit. d) din Constitutia Romaniei si al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a luat in dezbatere exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicata de Filiala Hidroelectrica Hidrosind din Bucuresti si de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind din Bucuresti, in numele membrilor lor de sindicat, in dosare avand ca obiect contestarea unor decizii de concediere colectiva emise in cadrul procedurii insolventei.
In urma deliberarilor, Curtea:
-cu majoritate de voturi, a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata de Sindicatul Hidroelectrica Hidrosind, in numele membrilor de sindicat, in dosarele (...) ale Tribunalului Bucuresti-Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale, precum si de Filiala Hidroelectrica Hidrosind din Bucuresti in dosarele (...) ale Tribunalului Bucuresti-Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale si a constatat ca prevederile art. 86 alin. (6) teza intai din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei sunt neconstitutionale.
-cu unanimitate de voturi, a respins, ca neintemeiata, exceptia de neconstitutionalitate ridicata de aceleasi parti in dosarele acelorasi instante si a constatat ca prevederile art. 86 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei sunt constitutionale in raport cu criticile formulate.
>>Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei (publicata in M.Of. nr. 286 din 28.04.2015)
Art. 86 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei:
"Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de munca ale personalului debitoarei se va face de urgenta de catre administratorul judiciar/ lichidator, fara a fi necesara parcurgerea procedurii de concediere colectiva. Administratorul judiciar/ lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucratoare".
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii