DECIZIA CCR PRIVIND SUSPENDAREA CREDITELOR - “Este neconstitutionala”

Data: 03 June 2020, 14:41 | autor: L.J. | 0 comentarii | 2290 afisari

Lumea Juridica prezinta Decizia 155/2020 a Curtii Constitutionale privind solutionarea obiectiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii pentru suspendarea rambursarii creditelor, obiectie formulata de 72 de deputati apartinand Grupului parlamentar al Partidului National Liberal.

In motivarea obiectiei de neconstitutionalitate, autorii sesizarii aduc atat critici de neconstitutionalitate extrinseca, cat si critici de neconstitutionalitate intrinseca.

Referitor la criticile de neconstitutionalitate extrinseca, se sustine ca legea criticata este neconstitutionala in raport cu prevederile art.1 alin.(4) si (5) coroborate cu art.115 alin.(5) si (7) din Constitutie, deoarece a fost adoptata cu incalcarea principiului cooperarii loiale dintre Parlament si Guvern.

Astfel, prin Decretul Presedintelui Romaniei nr.195 din 16 martie 2020, a fost instituita starea de urgenta pe intreg teritoriul Romaniei pe o durata de 30 de zile, avand in vedere evolutia situatiei epidemiologice internationale determinata de raspandirea coronavirusului SARS-CoV-2. In data de 30 martie 2020 a intrat in vigoare Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.37/2020 privind acordarea unor facilitati pentru creditele acordate de institutii de credit si institutii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, ca urmare a publicarii sale in Monitorul Oficial si a depunerii la Senat, spre aprobare, in aceeasi zi.

Adoptarea acestei ordonante de urgenta a Guvernului a reprezentat o preocupare manifesta a autoritatii executive, inclusiv anterior inscrierii pe ordinea de zi a sedintei Guvernului din data de 26 martie 2020. Cu toate acestea, un grup de cinci senatori si deputati initiatori a inaintat Biroului permanent al Senatului, spre dezbatere si adoptare, in temeiul art.74 din Constitutia Romaniei, propunerea legislativa avand ca obiect Legea pentru suspendarea rambursarii creditelor, cu acelasi obiect de reglementare ca al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.37/2020.

Ulterior, in sedinta din 31 martie 2020, plenul Senatului a adoptat propunerea legislativa cu amendamente si a trimis forma astfel adoptata catre Camera Deputatilor, in calitatea sa de Camera decizionala in aceasta procedura legislativa.

Extras din decizia CCR:

“Curtea constata ca legea criticata – avand acelasi obiect de reglementare ca al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.37/2020 care incepuse deja sa-si produca efectele la data adoptarii legii criticate - reglementeaza contradictoriu atat ipotezele si conditiile de acordare a suspendarii obligatiilor de plata, cat si efectele acestei suspendari, fara sa prevada vreo dispozitie privind solutionarea conflictului intre aceste acte normative, generand situatii de instabilitate si incoerenta legislativa, cu consecinte negative asupra aplicarii legii la cazurile concrete, din moment ce promoveaza solutii legislative necorelate cu legislatia in vigoare.

Totodata, intrucat Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.37/2020 a instituit un termen de depunere a solicitarilor de 45 de zile de la data intrarii ei in vigoare (termen care expira la data de 15 mai 2020)si a produs deja efecte de la intrarea sa in vigoare, iar legea nu contine nicio dispozitie cu privire la cererile deja solutionate sau in curs de solutionare, depuse in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.37/2020, o eventuala intrare in vigoare a legii criticate genereaza mai multe situatii de incoerenta legislativa, cu consecinte negative asupra securitatii juridice si asupra claritatii si previzibilitatii legii, consecinte ce vizeaza atat creditorii, cat si debitorii obligatiilor de plata.

Curtea retine ca situatia de incoerenta legislativa este cu atat mai evidenta cu cat, la data adoptarii legii care constituie obiect al controlului de constitutionalitate, se afla in procedura parlamentara Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.37/2020, ocazie cu care Parlamentul, in temeiul art.61 alin.(1) si art.115 alin.(7) din Constitutie, putea aduce modificari si completari acestei ordonante de urgenta a Guvernului, evident cu respectarea principiilor si dispozitiilor constitutionale. (…)

Curtea constata ca Legea pentru suspendarea rambursarii creditelor nesocoteste, in ceea ce priveste obiectul de reglementare, cerintele obligatorii pentru adoptarea oricarui act normativ, a caror respectare este necesara pentru a asigura sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, generand un paralelism legislativ, interzis de prevederile art.16 din Legea nr.24/2000, paralelism care determina aparitia unor situatii de incoerenta si instabilitate legislative. In consecinta, Legea pentru suspendarea rambursarii creditelor contravine exigentelor legiferarii in cadrul statului de drept si principiului securitatii raporturilor juridice, ceea ce determina incalcarea dispozitiilor art.1 alin.(3) si alin.(5) din Legea fundamentala (…)

Admite obiectia de neconstitutionalitate formulata si constata ca Legea pentru suspendarea rambursarii creditelor este neconstitutionala, in ansamblul sau”.


>>Decizia CCR




Adauga comentariu

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*