CUMPARAREA DE INFLUENTA - ICCJ, decizia nr. 1093/27.03.2014: „Este dovedita fara echivoc si vinovatia inculpatului U. pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta, constand in aceea ca a pretins de la inculpatul S. 3.000 lei pentru a-si exercita influenta asupra inculpatei P. pentru ca aceasta sa faca plata pentru lucrarea efectuata de firma inculpatului S. la gradinita”. Condamnare pentru trafic de influenta si cumparare de influenta, achitare pentru luare de mita si dare de mita

Data: 11 May 2016, 14:33 | autor: A.P. | 0 comentarii | 3266 afisari

Prin decizia penala nr. 1093/27.03.2014 pronuntata in dosarul nr. 10541/83/2011, Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia penala a respins ca nefondate recursurile declarate de PICCJ-DNA-ST Oradea si de inculpatii Ioan Ulici (director adjunct in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Satu Mare) si Vasile Strango (administrator la SC National Co&Ing SRL Negresti Oas) impotriva deciziei nr. 75/06.06.2013 a Curtii de Apel Oradea-Sectia penala si pentru cauze cu minori, privind si pe inculpata Mariana Popa (inspector scolar general in cadrul ISJ Satu Mare), achitata de instanta de apel sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mita. Instanta de recurs a mentinut solutiile dispuse de instanta de apel fata de inculpatii Ioan Ulici si Vasile Strango, de condamnare pentru trafic de influenta, respectiv cumparare de influenta, si de achitare pentru instigare la luare de mita, respectiv dare de mita.


Decizia nr. 1093/27.03.2014. Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia penala

pres. Francisca VASILE

jud. Marius Dan FOITOS

jud. Ilie Iulian DRAGOMIR

Obiectul dosarului: traficul de influenta (art. 257 CP 1969).

Faptele deduse judecatii: traficul de influenta - art. 257 alin. (1) CP 1969 rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; cumpararea de influenta - art. 6/1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; luarea de mita - art. 254 alin. (1) si (2) CP 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; instigarea la luare de mita - art. 25 rap. la art. 254 alin. (1) si (2) CP 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; darea de mita - art. 255 alin. (1) CP 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Solutia: „Respinge ca nefondate recursurile declarate de PICCJ-DNA-ST Oradea si inculpatii Ulici Ioan si Strango Vasile impotriva deciziei penale nr. 75/A din 06 iunie 2013 pronuntata de Curtea de Apel Oradea-Sectia Penala si pentru Cauze cu Minori, privind si pe inculpata Popa Mariana. Obliga recurentii inculpati Ulici Ioan si Strango Vasile la plata sumelor de cate 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, din care sumele de cate 50 lei, reprezentand onorariul partial cuvenit aparatorilor desemnati din oficiu, pana la prezentarea aparatorilor alesi, se vor avansa din fondul Ministerului Justitiei. Cheltuielile judiciare ocazionate de solutionarea recursului declarat de PICCJ-DNA-ST Oradea raman in sarcina statului. Definitiva”.

>>Decizia nr. 1093/27.03.2014 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia penala, in dosarul nr. 10541/83/2011

Minuta deciziei nr. 75/06.06.2013 a Curtii de Apel Oradea-Sectia penala si pentru cauze cu minori: „S-au admis apelurile inculpatilor si s-a desfiintat sentinta in sensul ca s-a dispus achitarea inculpatei Popa Maria de sub invinuirea comiterii infractiunii de luare de mita in temeiul dispozitiilor art. 10 lit. a) Cod procedura penala. In ceea ce-l priveste pe inculpatul Ulici Ioan, s-a dispus achitarea acestuia in temeiul dispozitiilor art. 10 lit. a) Cod procedura penala pentru comiterea infractiunii de instigare la luare de mita. S-a mentinut pedeapsa de 1 an si 10 luni inchisoare ce i-a fost aplicata pentru infractiunea de trafic de influenta si s-a dispus suspendarea conditionata a executarii acesteia pe durata unui termen de incercare de 3 ani si 10 luni. In ceea ce-l priveste pe inculpatul Strango Vasile s-a dispus achitarea acestuia pentru comiterea infractiunii de dare de mita in temeiul dispozitiilor art. 10 lit. a) Cod penal. S-a mentinut pedeapsa de 1 an si 8 luni inchisoare aplicata pentru comiterea infractiunii de cumparare de influenta si s-a dispus suspenarea conditionata a executarii acesteia pe durata unui termen de incercare de 3 ani si 8 luni. S-a inlaturat dispozitia privind publicarea hotararii intr-un ziar local”.

Minuta sentintei nr. 119/26.02.2012 a Tribunalului Satu Mare: „Condamna inculpatul Ulici Ioan la pedeapsa rezultanta de 2 ani inchisoare cu privare de libertate; Condamna inculpata Popa Maria la pedeapsa de 1 an si 10 luni inchisoare cu privare de libertate; Condamna inculpatul Strango Vasile la pedeapsa rezultanta de 1 an si 8 luni inchisoare cu privare de libertate; Dispune confiscarea sumei de 3.000 lei de la inculpatul Strango Vasile; Obliga inculpatii la plata cheltuielilor de judecata”.

Adauga comentariu

ATENTIE

Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.

Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii

*
*
laugh.giflol.gifsmile.gifwink.gifcool.gifnormal.gifwhistling.gifredface.gifsad.gifcry.gifsurprised.gifconfused.gifsick.gifshocked.gifsleeping.giftongue.gifrolleyes.gifunsure.gif

*