BANII MAGISTRATILOR – A fost admisa sesizarea Procurorului General

Prin Decizia 3/2022 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii condus de sefa instantei, Corina Corbu, a luat in examinare sesizarea formulata de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la urmatoarea problema de drept:

"Interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 13 alin. (1) lit. a) si alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, art. 106 alin. (2) si art. 160 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicata, art. 10 din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.860/2006 privind drepturile si obligatiile personalului autoritatilor si institutiilor publice pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, precum si in cazul deplasarii, in cadrul localitatii, in interesul serviciului [actual art. 1 alin. (6) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile si obligatiile personalului autoritatilor si institutiilor publice pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, precum si in cazul deplasarii in interesul serviciului], in sensul de a se stabili daca diurna in cuantum de 2% din indemnizatia de incadrare bruta lunara se determina prin raportare la intreaga perioada pentru care s-a dispus delegarea sau detasarea ori proportional cu perioada efectiv lucrata”.

​ Punctul de vedere al titularului sesizarii

Titularul sesizarii a apreciat ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 13 alin. (1) lit. a) si alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 coroborate cu art. 106 alin. (2) si art. 160 din Legea nr. 53/2003, diurna in cuantum de 2% din indemnizatia de incadrare bruta lunara, de care beneficiaza judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti, care sunt detasati sau delegati in alta localitate decat cea de domiciliu, se stabileste proportional cu perioada de timp efectiv lucrata, iar nu pe zile calendaristice.
In sustinerea acestui punct de vedere s-a aratat ca dreptul la diurna in cazul magistratilor detasati sau delegati in alta localitate decat cea de domiciliu se raporteaza atat la indemnizatia de incadrare bruta lunara, cat si la timpul de munca, definit de art. 111 din Codul muncii, ca fiind orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare, aceasta concluzie dand expresie scopului urmarit de legiuitor prin edictarea acestor norme si fiind rezultatul interpretarii sistematice, intrucat legea trebuie interpretata in spiritul ei, nu doar dupa sensul literal al termenilor.
Solutia in sensul ca diurna nu are legatura cu timpul efectiv lucrat si trebuie acordata neintrerupt pe toata durata detasarii/delegarii, pe zile calendaristice, iar nu pe zile efectiv lucrate se indeparteaza de la viziunea legiuitorului exprimata in Codul muncii in privinta indemnizatiei de delegare/detasare si nu are in vedere ca dreptul la aceasta indemnizatie este un drept de natura salariala, aflat in stransa legatura cu munca personalului delegat/detasat.
In urma studierii dosarului, judecatorii au admis sesizarea.

​Minuta Inaltei Curti:

"Admite recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si, in consecinta, stabileste ca:
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 45/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru cuantificarea diurnei de care beneficiaza judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti, care sunt delegati sau detasati in alta localitate decat cea de domiciliu, se va avea in vedere timpul efectiv lucrat, iar nu totalitatea zilelor calendaristice ce intra in calculul perioadei de delegare sau detasare, dupa caz.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila”.

​ Iata pasaje din decizia ICCJ, pe care o atasam integral la finalul articolului:

"Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru solutionarea recursului in interesul legii apreciaza ca problema de drept ce a primit o solutionare divergenta prin hotararile judecatoresti definitive atasate memoriului de recurs in interesul legii, in realitate, vizeaza intelesul dat de instante sintagmei ‘pe toata durata delegarii sau detasarii’ din cuprinsul art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006, intrucat unele instante au avut in vedere numarul total de zile calendaristice de delegare sau detasare, prin aplicarea, in completare, a prevederilor art. 10 din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.860/2006 [sau, ulterior abrogarii acesteia, a art. 1 alin. (6) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 714/2018], data fiind norma de trimitere de la art. 13 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006, in timp ce alte instante, pentru determinarea diurnei prevazute de norma mentionata, s-au raportat la numarul de zile efectiv lucrate, prin interpretarea coroborata a normei nu numai cu dispozitiile succesive din cele doua hotarari ale Guvernului (in raport cu modalitatea in care regula tempus regit actum se particulariza in fiecare cauza in parte), ci si cu prevederi ale Codului muncii.
Dispozitia legala interpretata si aplicata in mod diferit de catre instantele nationale are urmatorul continut:
‘(1) Judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti, care sunt detasati sau delegati in alta localitate decat cea de domiciliu, beneficiaza, pe toata durata delegarii sau detasarii, de urmatoarele drepturi:
a) diurna in cuantum de 2% din indemnizatia de incadrare bruta lunara, dar nu mai putin decat cuantumul prevazut pentru personalul din unitatile bugetare; (…)’ Iar alin. (3), care este o norma de trimitere, stabileste ca:
‘ (3) Prevederile alin. (1) se completeaza, dupa caz, cu reglementarile aplicabile personalului din institutiile publice..
Reglementarea aplicabila personalului din institutiile publice, continand dispozitii legale cu care se completeaza in mod corespunzator actul normativ de referinta pentru acest recurs in interesul legii – Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 -, este reprezentata de Hotararea Guvernului nr. 1.860/2006, in prezent, abrogata.
Aceasta hotarare a Guvernului a fost succedata de Hotararea Guvernului nr. 714/2018, intrata in vigoare la 1 ianuarie 2019.

​ Acordarea diurnei

Astfel cum reiese din continutul acestor acte administrative normative, nici acestea nu contin o dispozitie explicita in sensul ca diurna de delegare sau detasare se acorda fie pentru zilele calendaristice corespunzatoare perioadei de delegare sau de detasare, fie in functie de timpul efectiv lucrat in perioada delegarii/detasarii.
In consecinta, este necesar a se recurge la regulile de interpretare a legii pentru stabilirea sensului dispozitiei legale de la art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006.
Se constata ca art. 10 din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.860/2006 [care, in prezent, corespunde art. 1 alin. (6) din anexa la Hotararea Guvernului nr. 714/2018] defineste notiunea de zile calendaristice de detasare sau delegare, dar, cu toate acestea, trebuie admis ca aceasta norma nu este suficienta prin ea insasi pentru a se conchide in sensul ca diurna de delegare sau de detasare, in cazul magistratilor si al celorlalte categorii de beneficiari ai Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 27/2006, se acorda pe zile calendaristice.
Interpretarea normelor juridice nu trebuie limitata exclusiv la interpretarea literala sau gramaticala, dupa cum, de cele mai multe ori, nici nu este pe deplin lamuritor a se proceda la o interpretare izolata a acestora, fiind necesar a se recurge si la interpretarea sistematica si teleologica, pentru identificarea, in procesul de aplicare a legii, a unui sens cat mai apropiat de intentia legiuitorului, atunci cand dispozitia legala, obiect al interpretarii, are o formulare echivoca ori imprecisa sau este susceptibila de mai multe semnificatii (in acelasi sens, paragrafele 25-27 din Decizia nr. 24 din 26 noiembrie 2018, pronuntata in recurs in interesul legii de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 46 din 17 ianuarie 2019).
Pe de alta parte, atunci cand este necesar, interpretarea sistematica a normelor juridice sau a unei sintagme dintr-un text legal cuprins intr-o lege speciala presupune determinarea sensului conceptual al acestora nu doar in contextul actului normativ in care sunt integrate, ci si plasarea respectivei norme sau notiuni in ansamblul reglementarii generale.
Astfel, art. 10 din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.860/2006 [norma cu care art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 se completeaza] stabileste astfel:
‘Numarul zilelor calendaristice in care persoana se afla in delegare sau detasare se socoteste de la data si ora plecarii pana la data si ora inapoierii mijlocului de transport din si in localitatea unde isi are locul permanent de munca, considerandu-se fiecare 24 de ore cate o zi de delegare sau detasare.

​ Interpretarea normei

In interpretarea normei anterior citate trebuie avute in vedere si celelalte reglementari din ansamblul actului administrativ cu caracter normativ de referinta, care, la art. 3 din anexa, prevede ca executarea sarcinilor pe perioada delegarii se considera munca prestata in realizarea obligatiilor ce revin persoanei delegate la locul ei de munca, in timp ce art. 4 din aceeasi anexa stabileste ca persoana aflata in delegare trebuie sa isi desfasoare activitatea in cadrul programului normal de lucru al unitatii la care se efectueaza delegarea, statuandu-se in mod expres ca pe timpul delegarii nu se pot plati ore suplimentare.
In plus, art. 5 din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.860/2006 prevede: ‘Persoana aflata in delegare care, pentru realizarea sarcinilor rezultate din obiectivele delegarii, a desfasurat activitate peste durata normala de lucru sau intr-una din zilele de repaus saptamanal sau sarbatoare legala, confirmata de unitatea la care s-a efectuat delegarea, beneficiaza, cu aprobarea conducerii unitatii, de timp liber in compensare, potrivit reglementarilor legale’.
Din coroborarea acestor dispozitii legale se contureaza concluzia ca diurna de delegare sau detasare (indemnizatia de delegare ori de detasare) reprezinta un drept de natura salariala, intrucat este prevazuta de lege a fi acordata salariatului delegat sau detasat in legatura cu munca sau, altfel spus, se acorda pentru indeplinirea atributiilor sau sarcinilor de serviciu, intr-o alta localitate decat cea de domiciliu, in cadrul programului normal de lucru al unitatii la care salariatul este delegat ori detasat.
Atare concluzie este permisa si fata de prevederea corelativa potrivit careia prestarea activitatilor de natura profesionala, in perioada de delegare sau detasare, in afara duratei normale de lucru sau in timpul zilelor de repaus saptamanal ori al sarbatorilor legale – in absenta unor dispozitii derogatorii de la normele anterior citate – da vocatia, pentru salariatii vizati in mod direct de dispozitiile Hotararii Guvernului nr. 1.860/2006, la acordarea, in conditiile mentionate, de timp liber in compensare.

​ Hotararea Guvernului

In acest context, este de observat ca solutia legislativa adoptata prin Hotararea Guvernului nr. 1.860/2006 si, consecutiv, prin Hotararea Guvernului nr. 714/2018 (ce reglementeaza un segment referitor la derularea unor raporturi de munca in alta localitate decat cea de domiciliu) – care reprezinta dreptul comun in raport cu Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 – se integreaza in cadrul legal general mai larg reprezentat de Codul muncii si, totodata, se coreleaza cu principiile normative consacrate in legea-cadru in materie (dreptul comun pentru raporturile de munca, in general), constatare ce semnifica alinierea acestor acte administrative normative succesive la standardul stabilit prin prevederile art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
Art. 13 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative prevede:
‘Integrarea proiectului in ansamblul legislatiei
Actul normativ trebuie sa se integreze organic in sistemul legislatiei, scop in care:
a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelasi nivel, cu care se afla in conexiune;
b) proiectul de act normativ, intocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depasi limitele competentei instituite prin acel act si nici nu poate contraveni principiilor si dispozitiilor acestuia;
c) proiectul de act normativ trebuie sa fie corelat cu reglementarile comunitare si cu tratatele internationale la care Romania este parte;
d) proiectul de act normativ trebuie sa fie corelat cu dispozitiile Conventiei europene a drepturilor omului si ale protocoalelor aditionale la aceasta, ratificate de Romania, precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului’.

​ Raportul norma generala – norma speciala

Raportul norma generala – norma speciala existent intre Hotararea Guvernului nr. 1.860/2006 si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 – rezulta fara echivoc si din considerentele Deciziei nr. 30 din 14 mai 2018 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
‘59. Cu referire la prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006, care dispun in sensul ca prevederile alin. (1) se completeaza, dupa caz, cu reglementarile aplicabile personalului din institutiile publice, instantele de judecata au statuat in mod unitar prin hotarari definitive in sensul ca trimiterea pe care dispozitia pertinenta din legea speciala o face la actul normativ cu caracter general este in sensul de a nu se acorda mai putin decat prevede legea generala, iar nu in sensul de a se prelua limitarile pe care dispozitiile art. 18 din anexa la Hotararea Guvernului nr. 1.860/2006 le cuprind’.
Ca dreptul comun in materia oricaror raporturi de munca este reprezentat de Codul muncii reiese din prevederile art. 1 alin. (2), precum si din cele de la art. 278 alin. (2) din acest act normativ.
Astfel, art. 1 alin. (2) din Codul muncii prevede:
‘(2) Prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii;.
Iar art. 278 alin. (2) stabileste: ‘(2) Prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective’.

​ Deciziile de unificare

Este deja statuat in deciziile de unificare ale instantei supreme ca magistratii isi desfasoara activitatea in temeiul unui raport de munca sui generis, care are la baza un acord de vointa (un contract nenumit, de drept public), prestarea muncii realizandu-se in cadrul unor raporturi sociale care, odata reglementate prin norme de drept, devin, de regula, raporturi juridice de munca. (a se vedea, in acest sens, Decizia nr. 14 din 18 februarie 2008, pronuntata in recurs in interesul legii de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2008, si Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008, pronuntata in recurs in interesul legii de Sectiile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 495 din 16 iulie 2009)
Pornind de la aceasta dezlegare, reiese ca si in privinta magistratilor, a personalului asimilat acestora si a magistratilorasistenti sunt aplicabile dispozitiile Codului muncii, in masura in care actul normativ care reglementeaza statutul judecatorilor si procurorilor (Legea nr. 303/2004) ori alte acte normative cu caracter special (precum Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006) nu prevede solutii legislative proprii, derogatorii in ceea ce priveste raporturile juridice de serviciu ale acestora.

​ Solutia legislativa

Or, Legea nr. 303/2004 nu contine o solutie legislativa diferita cu privire la semnificatia in sine a institutiilor juridice ale delegarii ori detasarii judecatorilor si procurorilor (respectiv de a constitui modificari temporare ale raporturilor de munca in legatura, de regula, cu locul muncii), ci reglementeaza conditiile in care aceste modificari ale raporturilor juridice de munca pot opera in privinta magistratilor (art. 57-59 din lege), aceste conditii fiind unele stricte si riguroase, generate de beneficiul constitutional al inamovibilitatii (in ceea ce priveste statutul judecatorilor) si de cel legal al stabilitatii (cu referire la statutul procurorilor).
O astfel de optiune legislativa (identitatea semantica a notiunilor) corespunde unui imperativ de coerenta legislativa si este in acord cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, potrivit carora:
‘(1) In procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari in mai multe articole sau alineate din acelasi act normativ ori in doua sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizeaza norma de trimitere’.
Drept urmare, pentru acele aspecte nereglementate prin dispozitiile Legii nr. 303/2004 sau de cele ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 ori alte acte normative speciale destinate categoriei profesionale a magistratilor, daca acestea vizeaza acest segment de raporturi juridice, se aplica in completare nu numai prevederile Hotararii Guvernului nr. 1.860/2006 – la care art. 13 alin. (3) trimite (sau, in prezent, ale Hotararii Guvernului nr. 714/2018), ci si dispozitiile Codului muncii, in temeiul art. 1 alin. (2) si art. 278 alin. (2) din Codul muncii.

​ Delegarea si detasarea

Cu referire la delegare si detasare, solutiile legislative din art. 57 alin. (9) si respectiv art. 58 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, pe de o parte, si art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006, pe de alta parte, sunt concordante, intrucat stabilesc ca, „pe perioada delegarii si a detasarii, judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti beneficiaza de toate drepturile prevazute de lege pentru functia in care sunt delegati sau detasati. Daca indemnizatia si celelalte drepturi salariale prevazute pentru functia in care sunt delegati sau detasati sunt mai mici, acestia isi pastreaza indemnizatia de incadrare bruta lunara si celelalte drepturi banesti.”
Aceste norme legale, fiind cuprinse in actele normative speciale ce reglementeaza statutul judecatorilor si procurorilor, personalului asimilat acestora si magistratilor-asistenti, sunt norme direct aplicabile in privinta destinatarilor lor, astfel incat nu este necesara complinirea acestora cu prevederile Codului muncii – art. 44 si 46 referitoare la delegarea si detasarea salariatilor, ca norme din dreptul comun.
Este suficient a se constata ca reglementarea cuprinsa in art. 13 alin. (1) lit. a)-c) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 (care, pe langa diurna, stabileste si dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare si a celor de transport) respecta principiile generale inscrise in art. 44 alin. (2) si art. 46 alin. (4) din Codul muncii ce reglementeaza drepturile salariatului delegat sau, dupa caz, detasat si reprezinta (in contextul raporturilor de serviciu ale magistratilor, personalului asimilat acestora si ale magistratilor-asistenti) aplicatii particulare ale acestora.
Art. 44 alin. (2) din Codul muncii prevede: ‘Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil’.
Iar art. 46 alin. (4) din acelasi cod stabileste: ‘Salariatul detasat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de detasare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil’.
Astfel cum rezulta din continutul acestor norme – fie al celor din legea generala, fie al celor din actul normativ special -, indemnizatia de delegare sau de deplasare (diurna) este distincta de componenta rambursarii cheltuielilor de transport si a celor de cazare, avand in vedere ca si acordarea fiecaruia dintre aceste drepturi are ratiuni distincte.

​ Rationamentul CJUE

Lamuritor pentru identificarea scopului acordarii diurnei de delegare sau detasare (ce intereseaza obiectul prezentului recurs in interesul legii) este si rationamentul dezvoltat de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in Hotararea pronuntata la 12 februarie 2015 in cauza C-396/13, paragrafele 46-52, in care, intre altele, s-a dat o interpretare si prevederilor art. 3 alin. (7) din Directiva 96/71/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detasarea lucratorilor in cadrul prestarii de servicii, conform carora:
‘Alineatele (1)-(6) nu aduc atingere aplicarii unor conditii de munca si de incadrare in munca mai favorabile pentru lucratori.
Alocatiile specifice detasarii sunt considerate parte a salariului minim, in masura in care nu sunt varsate cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detasare, cum ar fi cheltuielile de transport, cazare si masa’.
In litigiul principal aflat pe rolul instantei de trimitere din Finlanda, astfel cum reiese din paragrafele 47-50 din Hotararea C.J.U.E. din cauza C-396-13, diurna nu era platita lucratorilor cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detasare, in sensul art. 3 alin. (7) al doilea paragraf din Directiva 96/71, instanta Uniunii stabilind ca diurna mentionata este destinata sa asigure protectia sociala a lucratorilor in cauza, compensand inconvenientele cauzate de detasare, care constau in indepartarea persoanelor interesate de mediul lor obisnuit.
Rezulta ca o astfel de diurna trebuie calificata drept ‘alocatie specifica detasarii’, in sensul art. 3 alin. (7) al doilea paragraf din Directiva 96/71.
Or, in conformitate cu dispozitia mentionata, aceasta alocatie este o parte a salariului minim.
Atare dezlegare data de instanta Uniunii se reflecta in dispozitiile anterior citate din dreptul national, norme care, la randul lor, reglementeaza distinct indemnizatia de delegare/detasare, cheltuielile de transport si cele de cazare.
​ Drepturi salariale
Calificarea indemnizatiei primite de magistrati, de personalul asimilat acestora sau de magistratii-asistenti pe perioada delegarii/detasarii in interesul serviciului ca fiind drepturi de natura salariala reiese si din reglementarea caracterului impozabil al acestora, aceste indemnizatii fiind asimilate salariilor, conform art. 76 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, care prevede:
‘(2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplica si urmatoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:
k) indemnizatiile si orice alte sume de aceeasi natura, altele decat cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare, primite de salariati, potrivit legii, pe perioada delegarii/detasarii, dupa caz, in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, pentru partea care depaseste plafonul neimpozabil stabilit astfel:
(i) in tara, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatie, prin hotarare a Guvernului pentru personalul autoritatilor si institutiilor publice;
(ii) strainatate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurna prin hotarare a Guvernului pentru personalul roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar’.
Un argument in acelasi sens decurge si din observarea definitiei legale a notiunii de salariu din art. 159 din Codul muncii ca reprezentand contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, norma aplicabila in mod corespunzator si magistratilor, in baza art. 278 alin. (2) din Codul muncii.
Aplicarea particulara a notiunii legale de salariu, in privinta personalului din sistemul bugetar, se regaseste in prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, dintre care prezinta interes dispozitiile art. 7 lit. c) si e) din acest act normativ, potrivit carora indemnizatia de incadrare reprezinta suma de bani corespunzatoare functiei, gradului, gradatiei si vechimii in functie, prevazuta in anexele nr. I-IX, iar salariul lunar cuprinde salariul de baza ori, dupa caz, indemnizatia lunara sau indemnizatia de incadrare, compensatiile, indemnizatiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum si celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzatoare fiecarei categorii de personal din sectorul bugetar (anexa V a acestei legi fiind consacrata familiei ocupationale de functii bugetare Justitie si Curtii Constitutionale).
Prin urmare, odata stabilit ca diurna reglementata de art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 27/2006 reprezinta un drept de natura salariala (fiind un venit asimilat salariului), aceasta dobandeste regimul juridic al salariului care, in cazul magistratilor, are drept componenta principala indemnizatia de incadrare bruta lunara.
Astfel cum se poate observa, in contextul normei analizate, indemnizatia de incadrare bruta lunara reprezinta criteriul legal pentru aplicarea procentului de 2% in vederea cuantificarii diurnei ce se acorda celor delegati sau detasati, dupa caz.
Or, potrivit art. 106 alin. (2) din Codul muncii: ‘(2) Drepturile salariale se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru’.
Aceasta, intrucat art. 111 din Codul muncii prevede ca ‘timpul de munca reprezinta orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare’, iar, pe de alta parte, art. 133 din acelasi cod stabileste fara echivoc ca ‘perioada de repaus reprezinta orice perioada care nu este timp de munca’.
Asa fiind, nu poate fi identificata nicio ratiune pentru care acest drept de natura salariala (diurna) ar putea fi acordat pentru zilele nelucratoare, constand in zilele de repaus saptamanal, zile de sarbatori legale, concediu legal de odihna, concediu pentru cresterea copilului etc., care au un alt regim juridic si presupun finalitati diferite, intrucat excedeaza intentia explicita a legiuitorului din cuprinsul art. 106 alin. (2) din Codul muncii, in sensul ca pentru acordarea drepturilor salariale (deci, implicit, si a celor de natura salariala) trebuie avut in vedere timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite de lege pentru programul normal de lucru.
De altfel, de exemplu, neasimilarea, in dreptul national [art. 145 alin. (4) din Codul muncii si, pentru magistrati, art. 2 alin. (2) din Regulamentul privind concediile judecatorilor si procurorilor, aprobat prin Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005], a perioadei concediului pentru cresterea copilului ca fiind o perioada de activitate prestata (in vederea acordarii dreptului la concediul de odihna anual platit) a fost confirmata de Curtea de Justitie a Uniunii Europene ca nefiind contrara art. 7 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru, in Hotararea din 4 octombrie 2018, pronuntata in cauza C-12/17 (paragrafele 31-38).
‘(4) La stabilirea duratei concediului de odihna anual, perioadele de incapacitate temporara de munca si cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal si concediului pentru ingrijirea copilului bolnav se considera perioade de activitate prestata’.

​ Reperul legal

In plus, avand in vedere ca reperul legal pentru stabilirea diurnei ce se acorda celor delegati/detasati il reprezinta indemnizatia de incadrare bruta lunara la care se aplica un procent de 2%, este util a se avea in vedere ca, de exemplu, pentru zilele de repaus saptamanal nu se acorda indemnizatie de incadrare sau ca, pentru efectuarea concediului legal de odihna, de asemenea, nu se acorda indemnizatie de incadrare, ci o indemnizatie de concediu, atat potrivit dreptului comun (art. 150 Codul muncii), cat si in cadrul categoriei profesionale a magistratilor, ce intereseaza obiectul prezentului recurs in interesul legii [art. 79 din Legea nr. 303/2004 si art. 6 alin. (1) din Regulamentul privind concediile judecatorilor si procurorilor, aprobat prin Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 325/2005] etc.
Revenind la prevederile art. 1 alin. (6) din anexa Hotararii Guvernului nr. 714/2018 (in vigoare, de la 1 ianuarie 2019) sau, pana la abrogare, la cele de la art. 10 din anexa Hotararii Guvernului nr. 1.860/2006, rezulta ca acestea nu sunt incidente in mod nemijlocit pentru determinarea cuantumului diurnei ce se acorda pe durata delegarii sau detasarii, dat fiind faptul ca perioada de delegare/detasare, atunci cand masura delegarii/detasarii depaseste durata unei zile sau a unei saptamani, are sau poate avea mai multe componente: timp de munca, zile de repaus saptamanal, concediu de odihna anual platit etc.
Normele anterior evocate – care stabilesc modalitatea de determinare a numarului zilelor calendaristice in care o persoana este delegata sau detasata – au insa directa aplicabilitate pentru stabilirea duratei delegarii/detasarii6, pentru determinarea numarului de zile in care se acorda rambursarea, in conditiile legii, a cheltuielilor de cazare, calculul vechimii in munca (sau al vechimii in functie, in cazul magistratilor) etc, ipoteze in care este necesara raportarea la numarul total al zilelor calendaristice de delegare sau detasare, dupa caz.
De exemplu, cu referire la delegare, art. 57 alin. (6), (7) si (8/1) din Legea nr. 303/2004 stabilesc astfel:
‘(6) Delegarea judecatorilor se poate face pe o perioada de cel mult 6 luni si poate fi prelungita, cu acordul scris al acestora, in aceleasi conditii.
(7) In interesul serviciului, procurorii pot fi delegati, cu acordul scris al acestora, inclusiv in functii de conducere, dispozitiile alin. (1)-(6) fiind aplicabile in mod corespunzator. (…)
(8/1) In interesul serviciului, magistratii-asistenti pot fi delegati, cu acordul scris al acestora, in functiile de prim-magistrat-asistent sau magistrat-asistentsef de catre presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie sau presedintele Curtii Constitutionale, dupa caz, pe o perioada de cel mult 6 luni. (…) Delegarea magistratilor-asistenti poate fi prelungita, cu acordul scris al acestora, in aceleasi conditii. Pe perioada delegarii, magistratii-asistenti beneficiaza de toate drepturile prevazute de lege pentru functia in care sunt delegati’.
Iar art. 58 alin. (2) si (4) din aceeasi lege, in privinta detasarii, prevad:‘(2) Durata detasarii este cuprinsa intre 6 luni si 3 ani. Detasarea se prelungeste o singura data, pentru o durata de pana la 3 ani, in conditiile prevazute la alin. (1). (…)
(4) Perioada detasarii constituie vechime in functia de judecator sau procuror”.

>>Decizia Inaltei Curti