AMENINTARE LA ADRESA SRI – Suspectul obligat la tratament medical: “Sufera de tulburare de personalitate tip mixt cu decompensari psihotice reactive”
Data: 19 February 2019, 11:59 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1333 afisari
Curtea de Apel Bucuresti a admis in 7 februarie 2018 propunerea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, in dosarul nr. 808/D/P/2017 si a dispus obligarea provizorie la tratament medical a suspectului G.O.C.
Parchetul efectua fata de suspect urmarirea penala pentru comiterea infractiunii prevazute de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, constand in aceea ca, in perioada in perioada 20-22.01.2017, pe adresa de posta electronica apartinand Administratiei Prezidentiale, a trimis mai multe mesaje tip MMS, avand un continut amenintator. De altfel, potrivit CAB, odata cu finalizarea perchezitiei informatice dispuse in cauza s-a constatat faptul ca mesaje de genul celor ce au facut initial obiectul cercetarilor si care au fost avute in vedere cu ocazia efectuarii expertizei medico-legale psihiatrice au fost scrise si transmise catre diversi destinatari – institutii publice din tara si strainatate (SRI, FBI) - de catre suspectul G.O.C., inca din luna martie 2016 si au continuat cu ritmicitate pana la momentul audierii sale din cursul lunii mai 2017.
Desi in cauza organele de urmarire penala au dispus suplimentarea raportului de expertiza medico-legala psihiatrica intocmit initial cu privire la suspect pentru a determina existenta discernamantului acestuia la comiterea faptelor din perioada martie 2016 – mai 2017, in cauza s-a dispus inceperea urmaririi penale si, respectiv, efectuarea in continuare a urmariri penale fata de suspect numai cu privire la faptele din perioada 20-22.01.2017, numai acestea urmand a fi avute in vedere.
CAB arata ca din probele existente in cauza (redate in referatul procurorului) rezulta suspiciunea rezonabila ca suspectul a savarsit infractiunea pentru care este cercetat. De asemenea, avand in vedere gravitatea faptei de care este acuzat, modul si circumstantele de comitere a acesteia, precum si concluziile raportului de expertiza medico-legala psihiatrica, potrivit carora suspectul ”sufera de tulburare de personalitate tip mixt cu decompensari psihotice reactive, iar in perioada 20-22 ianuarie 2017 a avut discernamantul diminuat avand redusa capacitatea psihica de apreciere critica asupra faptelor sale si consecintelor acestora”, suspectul, din cauza bolii de care sufera, prezinta pericol pentru societate, in cauza impunandu-se obligarea provizorie la tratament medical al acestuia, ca masura de siguranta (recomandata, de altfel, de comisia de expertiza medico-legala psihiatrica).
Minuta CAB:
„Admite propunerea Parchetului de pe langa I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T., in dosarul nr. 808/D/P/2017, si, in baza art. 245 C.pr.pen. raportat la art. 109 alin.(1) C.pen., va dispune obligarea provizorie la tratament medical a suspectului G.O.C. Va pune in vedere suspectului G.O.C. ca, in conformitate cu dispozitiile art. 246 alin. (12) C.pr.pen., daca incalca cu rea-credinta masura obligarii provizorii la tratament medical, se dispune internarea medicala provizorie, in conditiile prevazute la art. 247 C.pen”.
Extras din decizia CAB:
Citește continuarea pe Monitorul Justiției
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii