ADOLF SIMON vs. ROMANIA – Trimiterea sistematica la gravitatea si la modul de savarsire a infractiunilor nu poate compensa lipsa unei motivari suficiente si relevante a prelungirii masurii arestarii preventive. Mentinere excesiva in arest preventiv, fara luarea in considerare a situatiei familiale a reclamantului si fara examinarea posibilitatii adoptarii unor masuri preventive alternative, altele decat detentia. Incalcarea Art. 5.3 din Conventie

In cauza Adolf Simon contra Romania, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea Art. 5.3 din Conventie, privind dreptul oricarei persoane arestate/ retinute de a fi adusa de indata inaintea unui judecator si de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii.

---

Curtea a concluzionat ca instantele nationale (Tribunalul Timis si Curtea de Apel Timisoara), alegand sa se bazeze in principal pe impactul pe care il puteau avea asupra opiniei publice infractiunile de care era acuzat reclamantul, fara sa examineze in particular cazul acestuia, nu au oferit motive „relevante si suficiente” pentru a justifica necesitatea mentinerii arestarii preventive.

Judecatorii europeni au retinut ca instantele nationale au prelungit masura arestarii preventive fara a motiva in vreun moment riscul impiedicarii procesului in cazul punerii in libertate a reclamantului, fara a lua in considerare situatia familiala a acestuia si fara a avea in vedere masuri preventive alternative, altele decat detentia.

>>Hotararea CEDO in cauza Adolf Simon contra Romaniei (cererea nr. 34945/06; Sectia a III-a, 1 iulie 2014)

Extras din hotarare:

"a) Perioada care trebuie luata in considerare

30. Curtea reaminteste ca perioada reglementata de Art. 5.1 lit. c) din Conventie se incheie, de obicei, la data pronuntarii cu privire la temeinicia acuzatiei aduse persoanei in cauza, fie si in prima instanta (Kudla vs. Poloniei, Marea Camera, nr. 30210/96, par. 104, CEDO 2000-XI; Lavents vs. Letonia, nr. 58442/00, par. 66, 28 noiembrie 2002), iar cea luata in considerare din perspectiva Art. 5.3 este aceeasi pentru Art. 5.1 din Conventie (Svipsta vs. Letonia, nr. 66820/01, par. 107, CEDO 2006-III).

31. In speta, Curtea retine ca reclamantul se plange, in special, de lipsa temeiului legal al detentiei ulterioare deciziei ICCJ din 24 octombrie 2005, precum si de lipsa unei motivari relevante a incheierilor de prelungire a arestarii. Un capat de cerere fiind caracterizat prin faptele pe care le denunta si nu prin simplele motive sau argumente juridice invocate (a se vedea, mutatis mutandis, Guerra si altii vs. Italia, 19 februarie 1998, par. 44, Culegere de hotarari si decizii 1998-I), Curtea considera ca perioada care trebuie luata in considerare nu poate fi limitata la arestarea preventiva dupa data de 24 octombrie 2005.

32. Curtea mai retine ca reclamantul a formulat recurs impotriva a 11 din cele 15 incheieri de prelungire a arestarii. Curtea reaminteste ca, in scopul epuizarii cailor de atac interne, reclamantul nu este obligat sa atace fiecare decizie privind prelungirea arestarii preventive (Hamvas vs. Romania, nr. 6025/05, par. 37, 9 iulie 2013).

33. Curtea observa ca recursurile formulate in cauza au oferit instantei de recurs ocazia de a se pronunta asupra motivelor avansate de prima instanta pentru mentinerea reclamantului in detentie si de a remedia situatia. Pe de alta parte, avand in vedere frecventa cu care instanta s-a pronuntat asupra arestarii preventive, reclamantul nu poate fi acuzat ca nu a atacat fiecare incheiere pronuntata in aceasta privinta (a se vedea, mutatis mutandis, Knebl vs. Cehia, nr. 20157/05, par. 56, 28 octombrie 2010).

34. Tinand cont de consideratiile sus-mentionate, Curtea retine ca, in prezenta cauza, perioada reglementata de Art. 5.3 a inceput la 21 octombrie 2004, data arestarii reclamantului, si a luat sfarsit la 1 martie 2006, data condamnarii in prima instanta. Astfel, aceasta perioada a durat un an, 4 luni si 7 zile. Curtea considera ca acest termen este suficient de lung pentru a putea pune probleme din perspectiva Art. 5.3 din Conventie.

b) Cu privire la justificarea arestarii preventive

35. Curtea reaminteste ca nu se poate face o evaluare abstracta asupra caracterului rezonabil al duratei unei detentii (Patsouria vs. Georgia, nr. 30779/04, par. 62, 6 noiembrie 2007). Orice mentinere in stare de arest preventiv a unui acuzat, chiar si pentru o durata scurta, trebuie justificata in mod convingator de autoritati (a se vedea, printre altele, Chichkov vs. Bulgaria, nr. 38822/97, par. 66, CEDO 2003-I; Musuc vs. Moldova, nr. 42440/06, par. 41, 6 noiembrie 2007).

36. Curtea reaminteste, de asemenea, cele patru motive fundamentale care pot justifica arestarea preventiva a unei persoane suspectate ca ar fi savarsit o infractiune: pericolul ca acuzatul sa se sustraga (Stoegmuller vs. Austria, 10 noiembrie 1969, seria A, nr. 9, par. 15); riscul ca acesta, odata pus in libertate, sa impiedice administrarea justitiei (Wemhoff vs. Germania, 27 iunie 1968, par. 14, seria A, nr. 7); sa comita noi infractiuni (Matzenetter vs. Austria, 10 noiembrie 1969, seria A, nr. 10, par. 9); sau sa tulbure ordinea publica (Letellier vs. Franta, 26 iunie 1991, par. 51, seria A, nr. 207).

37. In speta, Curtea retine ca masura arestarii preventive a fost prelungita de la 22 octombrie 2004 la 19 ianuarie 2005 in scopul efectuarii anchetei. Aceasta admite ca, in contextul cauzei, motivele erau relevante si suficiente pentru a justifica prelungirea masurii arestarii preventive a reclamantului la inceputul cercetarii.

38. Cu toate acestea, trebuie remarcat ca, incepand cu 21 ianuarie 2005, instanta a prelungit detentia si a respins cererile de punere a reclamantului in libertate invocand, in principal, necesitatea mentinerii ordinii publice si impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice punerea acestuia in libertate.

39. Curtea admite ca impactul negativ asupra opiniei publice ar fi putut constitui, in speta, un factor relevant, in special la inceputul anchetei, insa constata ca instantele nationale au continuat sa se refere de o maniera abstracta fara sa precizeze cum ar fi putut ca punerea in libertate a reclamantului sa aiba ca efect tulburarea ordinii publice (a se vedea, mutatis mutandis, Lauruc vs. Romania, nr. 34236/03, par. 81, 23 aprilie 2013). In orice caz, doar acest motiv nu putea justifica mentinerea masurii arestarii preventive pentru o perioada atat de lunga, cu atat mai putin cu cat nu a fost evocat, in niciun moment, riscul impiedicarii procesului in cazul punerii in libertate.

40. Curtea considera, de asemenea, ca trimiterea sistematica la gravitatea faptelor si la modul in care au fost comise nu poate compensa lipsa unei motivari concrete intemeiate pe faptele relevante in legatura cu persoana reclamantului, cu privire la existenta unei amenintari pentru ordinea publica sau la orice alt motiv conform cu jurisprudenta Curtii. In ceea ce priveste severitatea pedepsei aplicate, este necesar sa se reaminteasca ca mentinerea in detentie nu ar putea servi la anticiparea unei pedepse privative de libertate bazandu-se in principal si in mod abstract pe gravitatea faptelor comise (Lauruc, citata anterior, par. 82).

41. In fine, Curtea observa ca desi instantele interne s-au asigurat ca starea de sanatate a reclamantului era compatibila cu detentia, acestea au prelungit aceasta masura fara sa ia in considerare situatia sa familiala si fara sa aiba in vedere alte masuri in afara detentiei. Considera ca o asemenea abordare nu este compatibila cu garantiile prevazute de Art. 5.3 din Conventie.

42. Avand in vedere considerentele de mai sus, Curtea considera ca, alegand sa se bazeze in principal pe impactul pe care faptele de care reclamantul era acuzat il puteau avea asupra opiniei publice, fara sa examineze in particular cazul acestuia, autoritatile nu au oferit motive 'relevante si suficiente' pentru a justifica necesitatea mentinerii masurii de arestare preventiva in perioada in cauza.

43. In aceste circumstante, nu este necesar sa se mai verifice daca autoritatile nationale competente au depus o 'diligenta deosebita' in continuarea procesului (a se vedea, mutatis mutandis, Calmanovici vs. Romania, nr. 42250/02, par. 101, 1 iulie 2008).

44. Rezulta ca a fost incalcat Art. 5.3 din Conventie".

Cititi si:

>>TARAU vs. ROMANIA

>>CIOINEA vs. ROMANIA

>>PANTEA vs. ROMANIA

>>SAMOILA SI CIONCA vs. ROMANIA