ACHITAREA UNUI FOST JUDECATOR CCR – Sentinta Inaltei Curti in dosarul lui Toni Grebla: “Concluziile procurorului nu au un suport probator”
Data: 10 September 2018, 12:05 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1965 afisari
Prin Sentinta 292 in dosarul 3308/1/2015, Inalta Curte a decis achitarea fostului judecator CCR Toni Grebla in baza art. 16 alin. (1) lit. a) "fapta nu exista" si art. 16. alin. (1) lit. b) "fapta nu este prevazuta de legea penala, ori nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege". Alti patru inculpati au fost achitati in acest dosar.
Procurorii DNA au retinut in rechizitoriu faptul ca: “In perioada 2010 – 2015, inculpatul Grebla Toni, aflat in exercitarea functiei de senator in Parlamentul Romaniei (2010 – 2013) si, ulterior, judecator la Curtea Constitutionala (2013 – 2015), a pretins si primit de la omul de afaceri, inculpatul Bircina Ion, cu titlu de foloase necuvenite, urmatoarele:
- in perioada 2010 – 2015, folosinta gratuita, service-ul si asigurarea pentru autoturismul marca BMW Seria 5, in echivalent de 56.070 euro;
- in perioada 2010 – 2015, folosinta gratuita a unui post telefonic inregistrat pe o firma, in cuantum de 24.648,11 lei;
- in 02.11.2011, suma de 1.200 lei ;
- in octombrie 2012, materiale electorale pentru campania electorala privind alegerile parlamentare pentru lipirea a 20.000 de afise si alte materiale electorale, in cuantum total de 8.973,34 lei,
iar in schimbul acestor foloase necuvenite i-a promis inculpatului Bircina Ion ca va interveni si determina diferiti functionari publici – din cadrul societatilor si companiilor nationale cu capital de stat, ministere, autoritati publice centrale si locale – sa indeplineasca si sa urgenteze realizarea unor acte ce intrau in atributiile de serviciu ale acestora, astfel incat firmele controlate de inculpatul Bircina Ion (cu interese in domenii de activitate diversa – energie, transport fier vechi s.a.) sa obtina contracte comerciale sau alt tip de facilitati comerciale.
In perioada 2008 – 2012, (punctual in legatura cu campaniile electorale din 2008 si 2012), inculpatul Grebla Toni a primit foloase electorale necuvenite in cuantum total de 100.000 euro (cate 50.000 de euro per campanie) de la inculpatul Bircina Ion, in schimbul promisiunii de a interveni si determina diferiti functionari publici din cadrul companiilor si societatilor nationale, respectiv autoritati publice centrale si locale, sa indeplineasca si sa urgenteze realizarea unor acte ce intrau in atributiile acestora de serviciu in folosul firmelor controlate de cumparatorul de influenta, inculpatul Bircina Ion, cu interese in domenii de activitate diverse (energie, constructii, transport, fier vechi s.a.),
In perioada 2009 – 2015, in calitate de senator (2008 – 2013) si ulterior judecator de Curte Constitutionala (decembrie 2013 – 2015), inculpatul Grebla Toni a pretins si primit, direct si indirect, de la cumparatorul de influenta Prundianu Mihai mai multe foloase necuvenite in cuantum total de 481.276,42 lei, din care:
- 360.269,42 lei reprezentand investitii in curs consemnate in lista activelor unei societati comerciale (un tractor cu remorca si marfa aflata in custodie, respectiv contravaloarea a 80 de struti, materiale de tip tamplarie PVC si alte materiale de constructie pentru reabilitarea cladirilor unei ferme din judetul Gorj).
- 121.007 lei reprezentand cheltuielile salariale pentru un numar de sase angajati in perioada 2011 - 2015, pe firma Camera de Comert si Industrie Romania – Japonia (care lucrau in realitate la ferma din Buduhala – Telesti).
in schimb, Grebla Toni a promis ca va interveni si determina diferiti functionari publici din cadrul companiilor si societatilor nationale, respectiv autoritati publice centrale si locale, sa indeplineasca si sa urgenteze realizarea unor acte ce intrau in atributiile acestora de serviciu, in folosul firmelor controlate de cumparatorul de influenta Prundianu Mihai, cu interese in domeniul energiei.
in perioada 2010 – 2015, aflat in exercitarea functiei de senator in Parlamentul Romaniei si ulterior judecator la Curtea Constitutionala, Grebla Toni a efectuat in fapt activitati specifice calitatilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societatii) si director general (operatiuni financiare ca acte de comert), astfel cum sunt reglementate de Legea nr.31/1990 modificata, prin interpusi, incalcand dispozitiile legale privind incompatibilitatile aplicabile judecatorilor de la Curtea Constitutionala si senatorilor.
Incepand cu luna august 2014, inculpatul Grebla Toni a constituit un grup infractional organizat impreuna cu inculpatii Bircina Ion si Dolghi Victor, avand drept scop crearea unui mecanism de eludare a obligatiilor fata de statul roman in activitatea comerciala de export produse alimentare catre Federatia Rusa prin interpunerea Turciei (stat care nu avea impuse sanctiuni economice de export, asa cum avea Uniunea Europeana din partea Federatiei Ruse pentru exportul de produse agro-alimentare). Acest mecanism avea ca premisa folosirea, la autoritatea vamala, a documentelor de transport si comerciale falsificate (in sensul ascunderii provenientei reale a bunurilor – tara din Uniunea Europeana).
In perioada 2008-2015, inculpatul Grebla Toni, in functiile de senator si respectiv judecator la Curtea Constitutionala, a omis sa declare in cele 13 declaratii de avere din datele de 15.12.2008, 21.05.2009, 25.10.2010, 12.05.2011, 30.05.2012, 15.10.2012, 18.12.2012, 13.06.2013, 18.12.2013, 06.01.2014, 11.06.2014, 05.02.2015, 10.02.2015, faptul ca a dobandit de la o ruda, printr-un contract de donatie, un teren in suprafata de 10.000 mp, situat in extravilanul com. Telesti, jud. Gorj.
In perioada 2010 – 2015, inculpatul Grecu Gheorghe a inlesnit si l-a ajutat pe inculpatul Toni Grebla in savarsirea faptei de efectuare de operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia (de senator si judecator de Curte Constitutionala). Concret, acesta a acceptat sa actioneze in mod ocultat si disimulat in sensul asumarii, in mod nereal, a calitatii de proprietar al fermei, efectuand pentru Grebla Toni diferite acte de gestionare si administrare a fermei, inclusiv operatiuni financiare ca acte de comert (negocieri, contracte s.a.). Aceasta, in conditiile in care Grecu Gheorghe cunostea care erau sursele de finantare si cine era proprietarul fermei situate in extravilanul comunei Telesti, jud. Gorj, respectiv Grebla Toni.
In perioada respectiva, Grecu Gheorghe a obtinut ca folos propriu, din activitatea prestata, contravaloarea veniturilor salariale, in cuantum total de 34.335 lei. Aceste beneficii salariale necuvenite au fost platite de inculpatul Prundianu Mihai prin Asociatia Camera de Comert si Industrie Romania – Japonia .
Aceste actiuni ale inculpatului Grecu Gheorghe au avut drept scop atat mascarea existentei situatiei de incompatibilitate in care se afla senatorul / judecatorul Toni Grebla, cat si facilitatea obtinerii, de catre acesta din urma, a foloaselor necuvenite provenind din administrarea fermei respective.”
Citește continuarea pe Monitorul Justiției
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii