ACHITAREA FOSTULUI SEF AL POLITIEI DE FRONTIERA SIRET - “In ceea ce priveste existenta favorurilor sexuale, sustinerile martorei nu sunt sustinute de probe”
Data: 07 June 2019, 10:56 | autor: L.J. | 0 comentarii | 1392 afisari
Lumea Juridica prezinta Decizia 879 in dosarul 7028/86/2014 prin care Curtea de Apel Suceava l-a achitat in 15 octombrie 2018 pe fostul sef al Politiei de Frontiera Siret, comisarul sef Nelu Fediuc.
Instanta a decis achitarea comisarului sef pentru toate cele patru pretinse acuzatii de luare de mita, solutia fiind data in temeiul art. 16 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala - “nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea”. Practic, CA Suceava a desfiintat sentinta de la Tribunalul Suceava, care hotarase condamnarea lui Fediuc la 2 ani si 6 luni inchisoare cu suspendare pentru luare de mita.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
In perioada septembrie 2007 – decembrie 2009, inculpatul Fediuc Nelu, in virtutea atributiilor de serviciu, in calitate de sef al Sectorului Politiei de Frontiera Siret si respectiv de sef al Sectorului Politiei de Frontiera Radauti, a asigurat protectie in Vama Siret unor persoane sau grupuri organizate infractionale, de la care a pretins si primit in schimb, diverse sume de bani sau alte foloase patrimoniale sau nepatrimoniale, stabilind asa-numita taxa lunara de protectie. Initial aceasta a fost de 200 de dolari/luna, dupa care a fost marita, la cererea expresa a inculpatului, la sume cuprinse intre 500 dolari - 2.000 euro/luna.
Concret, in perioada septembrie 2007 – decembrie 2008, inculpatul a primit de la patru denuntatori sumele de 7.000 dolari, 700 lei si alte bunuri dupa cum urmeaza: preparate si carne de vanat achizitionate de la un abator situat pe raza judetului Botosani, flori ornamentale in valoare de 200 lei, 300-400 kg de peste (somn si crap), cantitati de motorina in recipiente de 20 litri, parfumuri, sticle de bauturi alcoolice achizitionate de la magazinul duty-free administrat de sotia inculpatului, in valoare de 300-400 dolari.
In schimbul aceleiasi 'protectii', in intervalul februarie – august 2008, inculpatul Fediuc Nelu a beneficiat, pe langa taxa lunara si de servicii de alta natura din partea unei denuntatoare.
Sumele de bani, bunurile si foloasele nepatrimoniale respective au fost remise inculpatului pentru a asigura denuntatorilor si implicit grupurilor infractionale din care acestia faceau parte, „protectie” in Vama Siret, la tranzitarea unor cantitati de tigari peste limita legala si cu sustragerea de la plata taxelor vamale.
La data de 15 august 2008, inculpatul a incercat, folosind amenintari, metode de intimidare si prin corupere, sa determine aceeasi martora denuntatoare sa-si retraga denuntul si declaratiile formulate impotriva sa in dosarul de urmarire penala nr. 38/P/2008, pentru care a fost trimis in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Suceava.
In cursul lunii septembrie 2009, inculpatul Fediuc Nelu, in sprijinul acelorasi demersuri, i-a oferit martorei suma de 12.000 euro, pe care aceasta a refuzat-o.
In perioada ianuarie – iulie 2014, inculpatul a incercat, prin intermediari sau prin diverse mijloace de intimidare, sa determine alti trei martori denuntatori sa-si retraga denunturile formulate in dosarul mentionat mai sus, in scopul de a fi exonerat de raspunderea penala.
In perioada 30 aprilie - 1 mai 2013, in calitate de sef de Sector Politie de Frontiera Radauti, inculpatul Fediuc Nelu si-a incalcat atributiile de serviciu, in incercarea de a favoriza un cetatean ucrainean, prin intermediul subordonatilor planificati de serviciu la acea data, cu scopul de a-l scapa de aplicarea sanctiunilor prevazute de lege (confiscarea unui numar de 1970 pachete tigari de contrabanda, aplicarea amenzii legale si a interdictiei de a intra in tara pentru o perioada de 5 ani).
Activitatea inculpatului a ramas fara rezultatul urmarit, intrucat personalul de serviciu din cadrul PTF Siret nu a dat curs cererilor sale, aplicandu-i cetateanului ucrainean dispozitiile legale in vigoare”.
Minuta Curtii de Apel Suceava:
“In temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedura penala respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie –Directia Nationala Anticoruptie –Serviciul Teritorial Suceava impotriva sentintei penale nr. 269/6 octombrie 2017 pronuntata de Tribunalul Suceava. In temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod de procedura penala admite apelul declarat de inculpatul Fediuc Nelu impotriva sentintei penale nr. 269/6 octombrie 2017 pronuntata de Tribunalul Suceava pe care o desfiinteaza in parte si, in rejudecare: Descontopeste si repune in individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului pentru cele patru infractiuni de luare de mita. In temeiul art. 396 alin. 5 Cod de procedura penala coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. c Cod de procedura penala achita pe inculpatul Fediuc Nelu pentru savarsirea infractiunii de luare de mita prev. de art. 289 alin. 1, 2 Cod penal rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificata, cu aplic. art. 35 Cod penal, art. 5 Cod penal (24 acte materiale – martor denuntator Olariu Cezar Andrei). In temeiul art. 396 alin. 5 Cod de procedura penala coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. c Cod de procedura penala achita pe inculpatul Fediuc Nelu pentru savarsirea infractiunii de luare de mita prev. de art. 289 alin. 1, 2 Cod penal rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificata, cu aplic. art. 35 Cod penal, art. 5 Cod penal (8 acte materiale – martor denuntator Adochitei Cristian Marius). In temeiul art. 396 alin. 5 Cod de procedura penala coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. c Cod de procedura penala achita pe inculpatul Fediuc Nelu pentru savarsirea infractiunii de luare de mita prev. de art. 289 alin. 1, 2 Cod penal rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificata cu aplic. art. 35 Cod penal, art. 5 Cod penal (4 acte materiale – martor denuntator Voloc Marian). In temeiul art. 396 alin. 5 Cod de procedura penala coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. c Cod de procedura penala achita pe inculpatul Fediuc Nelu pentru savarsirea infractiunii de luare de mita prev. de art. 289 alin. 1, 2 Cod penal rap. la art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, modificata, cu aplic. art. 35 Cod penal (6 acte materiale – martor denuntator Pascari Angela).
Inlatura dispozitiile de confiscare de la inculpatul Fediuc Nelu a sumei de 7300 dolari echivalent in lei la data platii si suma de 900 lei, reprezentand obiectul luarii de mita.
In temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedura penala cheltuielile judiciare de la instanta de fond si de la urmarirea penala raman in sarcina statului. Mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale care nu sunt in contradictie cu prezenta decizie. In temeiul art. 275 alin. 3 Cod de procedura penala cheltuielile judiciare din apel raman in sarcina statului. Definitiva”.
Extras din decizia Curtii de Apel Suceava:
Citește continuarea pe Monitorul Justiției
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii