DECIZIA ICCJ nr. 13/2015 - Litigiile avand ca obiect actiuni prin care se solicita de catre o directie generala de asistenta sociala si protectia copilului obligarea unui consiliu judetean sau local ori a unei alte directii generale de asistenta sociala si protectia copilului la suportarea cheltuielilor de intretinere pentru persoane care beneficiaza de masuri de protectie prevazute de Legea nr. 448/2006 si Legea nr. 272/2004 sunt de competenta instantelor de contencios administrativ
Data: 14 September 2015, 15:05 | autor: A.P. | 0 comentarii | 2986 afisari
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 2 alin. (1) lit. f) si art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv art. 94 si 95 din Codul de procedura civila, cu referire la stabilirea naturii si competentei de solutionare a cauzelor avand ca obiect actiuni in pretentii prin care se solicita de catre o directie generala de asistenta sociala si protectia copilului obligarea unui consiliu judetean sau local ori a unei alte directii generale de asistenta sociala si protectia copilului la suportarea cheltuielilor de intretinere pentru persoane care beneficiaza de masuri de protectie prevazute de Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
pres. Iulia Cristina TARCEA
Dispozitivul deciziei:
"Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta si, in consecinta, stabileste ca:
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 2 alin. (1) lit. f) si art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv art. 94 si art. 95 din Codul de procedura civila, litigiile avand ca obiect actiuni prin care se solicita de catre o directie generala de asistenta sociala si protectia copilului obligarea unui consiliu judetean sau local ori a unei alte directii generale de asistenta sociala si protectia copilului la suportarea cheltuielilor de intretinere pentru persoane care beneficiaza de masuri de protectie prevazute de Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sunt de competenta instantelor de contencios administrativ.
Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 22 iunie 2015".
Adauga comentariu
ATENTIE
Mesajele cu continut indecent nu vor fi postate.
Inainte de a posta, cititi regulamentul: Termeni legali si Conditii